Ponta amana fortat de transportatori cresterea taxelor pentru motorina

proteste transporatori decembrie 2013 untrr ponta (2)Astazi la prima ora Transportatorii au decis sa nu mai continue greva generala pentru ca cei de la Guvern au anuntat ca nu vor introduce taxe marite la motorina.

Ieri, guvernul a anunţat că intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni.

În România se consumă anual circa 5,7-5,8 milioane de tone de carburanţi anual, din care 75% reprezintă motorină. Dacă renunţă la acciza pe motorină, guvernul mai încasează doar 15 mil. euro lunar din acciza de 7 eurocenţi pe benzină faţă de un nivel de 55 mil. euro lunar pe ambele tipuri de carburant.

Prin această decizie, premierul Ponta face un pas înapoi şi spune că în intervalul de trei luni al amânării va „căuta soluţii“.

Ponta a precizat că ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficiali ai Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional pe această temă.

În România sunt aproape 660.000 de camioane de transport de marfă, deţinute de circa 25.000 de firme de transport marfă.

La protestul de ieri, o parte din camioane au rămas oprite în parcări, au rulat cu viteză foarte redusă, pe Centura Capitalei, a Sibiului, în Arad, Mureş sau pe Valea Oltului.

 

Sursa ZF

Ia sa auzim...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.